Benone Burtescu - Dialog cu omul

La zi. Devastăm de roadele lui, pomul cunoștinței. Dulce. Ba nu, amar.

Ochii parcă ni se deschid, dar pentru a vedea grozăvii. Ieșim parcă din pușcărie pentru a ne da seama că suntem în una mai mare și mai zăvorâtă. Au căzut zidurile Bastiliei. Nu, n‑au căzut spre eliberare, ci doar s‑au mutat mai încolo, lărgind‑o, dar cu ziduri și mai întărite. Electronii nu țin cont de noi. Galaxiile ne ignoră.

În puș‑ cărie prin internet. Bastilizare prin tehnică. Deștepți îm‑ potriva noastră. Ultimii urmași, experimentăm aceeași stare de euforie tragică a primilor noștri părinți care au uitat de pomul vieții și s‑au îndreptat spre pomul cunoștin‑ ței. Ultima orbire a „deschiderii ochilor” promisă de Satana în Paradis. Cucerim cosmosul! De‑andoaselea. Cos‑ mosul trebuie să ne „cucerească” pe noi.

Realitatea este că ni se pare. Profetic. „Îmbătarea babilonică”, din Apo‑ calipsa. Măsurăm cu inteligențe. Apreciem în raport de dimensiuni. Ne mândrim cu forța.

Extraordinarul, fantas‑ ticul tehnicizat, recordul înregistrat sunt până și elemente de evanghelism.

De‑atâta știere nu știm știința bobului de grâu. Îl dăm la o parte de pe lentilele telescopului și microscopului ca să vedem mai „clar”. Îl suflăm jos ca pe un fir de praf de pe remote‑ul televizorului și șoricelul internetului, ca pe ceva ce ar putea să ne încurce tehnica așa de evoluată. Aceasta este realitatea de azi. Cea de mâine..?