Maranata

-50% Maranata

„Învăţătura despre a doua venire este nota dominantă a Sfintelor Scripturi” a declarat autoarea soliilor inspirate selecţionate în acest volum. „În jurul temei venirii Lui se înmănunchează slava acelei ‘aşezări din nou a tuturor lucrurilor, despre care a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime.’ Fapte 3:21. Atunci lunga domnie a răului va fi zdrobită. ‘Împărăţiile acestei lumi vor trece în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său; şi El le va stăpâni în vecii vecilor. Apocalipsa 11:15.” Marea luptă, p. 299-301.

Inimile poporului lui Dumnezeu, atât ale tinerilor cât şi ale celor în vârstă, tresaltă de dor după acea zi a eliberării, care este atât de aproape. Cu împlinirea rapidă a profeţiei confirmându-i credinţa în revenirea iminentă a Domnului nostru, Comitetul Responsabil cu Păstrarea Scrierilor Ellenei G. White, a autorizat această compilaţie a scrierilor despre tema generală a escatologiei, cu accentul pe a doua venire. Această colecţie nu ar fi completă fără citatele privind semnele care marchează apropierea venirii Împăratului, evenimente ce apar în asociaţie cu a doua Sa venire şi domnia Lui în slavă în timpul mileniului şi înţelegerea profeţiilor ce se vor împlini la încheierea celor o mie de ani de tăcere, timp în care Satana va fi prizonier pe acest pământ.

Citate cheie cu privire la acest subiect atât de important pentru Adventiştii de Ziua a Șaptea au apărut tipărite în cărţile Ellenei G. White precum şi în multe articole din revistele bisericii. Aşa se explică folosirea frecventă a unor părţi din Marea Luptă, Hristos Lumina Lumii, Experienţe şi viziuni, cele nouă volume de Mărturii pentru Comunitate, Review and Herald şi Semnele Timpului. Numeroase citate din manuscrise nepublicate îmbogăţesc această lucrare, în special secţiunea cu privire la legea naţională duminicală şi la evenimentele care urmează.

Pentru a evita repetarea, folosirea declaraţiilor mai puţin potrivite cu tematica prezentată sau pentru a încadra citatele date în limitele unei pagini (cum este cazul în original), s-au făcut unele eliminări necesare în textul materialelor selecţionate. Aceste omisiuni s-au făcut cu grijă deosebită pentru a nu denatura sau schimba în vreun fel sensul textului original.

Spune-ţi opinia

Notă: Codul HTML este citit ca şi text!
    Rău           Bun

  • : 2186
  • Cod produs: 00065
  • Disponibilitate: În Stoc
121 Product(s) Sold
  • 22 Lei
  • 11 Lei